Decizia CCR nr. 251/2023Punctul 13
Punctul 13
13. Curtea precizează că, la data de 29 iunie 2022, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 a fost abrogată expres prin art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2022 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 29 iunie 2022. Însă, având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale cu care a fost sesizată, întrucât acestea continuă să își producă efecte juridice în cauză. Curtea menționează, totodată, că soluția legislativă criticată din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 se regăsește în prezent, având același conținut normativ, în cuprinsul art. 1 alin. (1) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2022, în sensul că „Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.“ ...
Sursa oficială ↗