Decizia CCR nr. 238/2023Punctul 16
Punctul 16
16. Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens reține că stabilirea gradelor de jurisdicție în domeniul unor materii distincte nu trebuie să garanteze întotdeauna și nediferențiat accesul justițiabililor la toate gradele de jurisdicție reglementate în sistemul juridic intern. De asemenea, consideră că acest aspect constituie opțiunea legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Apreciază că, prin adoptarea acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, respectând principiul separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituție, principiul necesității, proporționalității, aplicării nediscriminatorii și conservării substanței dreptului în restrângerea exercițiului unor drepturi, prevăzut de art. 53 alin. (2) din Constituție, și principiul înfăptuirii justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, prevăzut de art. 126 alin. (1) din Constituție. Reține că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, fiind pronunțate în acest sens numeroase decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, invocă deciziile nr. 233 din 7 aprilie 2015, nr. 384 din 7 iunie 2016, nr. 453 din 28 iunie 2016, nr. 755 din 13 decembrie 2016 și nr. 789 din 15 decembrie 2016, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată. ...
Sursa oficială ↗