Decizia CCR nr. 211/2023Punctul 16
Punctul 16
16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 8 alin. (1^1) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) lit. b) și ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, care au următorul cuprins:
– Art. 1 alin. (1) lit. b) : „În înțelesul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: […] utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.“; ...
– Art. 7 alin. (2) : „Responsabilitatea achitării corespunzătoare a tarifului de trecere revine în exclusivitate utilizatorilor.“; ...
– Art. 8 alin. (1^1): „Fapta de a circula fără peaj valabil constituie contravenție și se sancționează cu amendă.“ ... ...
Sursa oficială ↗