Decizia CCR nr. 213/2023Punctul 14
Punctul 14
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia este beneficiar al unei pensii de invaliditate acordate în baza Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, publicată în Buletinul Oficial nr. 82 din 6 august 1977, transformată, potrivit art. 82 din Legea nr. 263/2010, în pensie pentru limită de vârstă. Demersul său judiciar, inclusiv cel referitor la ridicarea prezentei excepții, vizează obținerea dreptului prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010, care, inițial, prevedea că „(1) Pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual determinat în condițiile art. 95 se aplică un indice de corecție calculat ca raport între 43,3% din câștigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent și valoarea unui punct de pensie în vigoare la acea dată. (2) Prevederile alin. (1) se aplică o singură dată, la înscrierea inițială la pensie“. Cu alte cuvinte, autorul excepției dorește ca la momentul transformării pensiei sale de invaliditate în pensie pentru limită de vârstă să primească indicele de corecție. ...
Sursa oficială ↗