Decizia CCR nr. 221/2023Punctul 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.04.2023 · dosar 9.722/271/2019
Punctul 7
7. Judecătoria Oradea - Secția penală și Judecătoria Podu Turcului apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, cele două instanțe rețin că este o lipsă de corelare a normei penale cu dispozițiile legii civile, care permit divorțul și prin acordul părților exprimat la notarul public, ipoteză în care, în situația existenței copiilor minori, părțile stabilesc prin act notarial inclusiv cuantumul și condițiile de plată ale pensiei de întreținere. Întrucât dispozițiile art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal nu au în vedere și pensia de întreținere stabilită prin convenție notarială, ci doar pensia stabilită pe cale judecătorească, apreciază că legea penală nu asigură o egalitate de tratament între situațiile în care pensia de întreținere este stabilită pe cale judecătorească sau prin act notarial, contrar prevederilor art. 16 alin. (1) , ale art. 21 alin. (1) și (2) și ale art. 49 alin. (1) din Legea fundamentală. Rețin că instituirea pensiei de întreținere s-a realizat în considerarea situației dificile, de nevoie în care se găsește beneficiarul, fie din cauza vârstei fragede ori înaintate, fie din alte motive care îl pune în imposibilitatea de a-și asigura cele necesare traiului. Apreciază că neincriminarea abandonului de familie în cazul neplății pensiei de întreținere stabilite pe cale convențională creează o situație defavorabilă acestor beneficiari, care, deși se află în aceeași situație cu beneficiarii pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească, nu au aceeași protecție din partea legii penale. ...
Sursa oficială ↗