Decizia CCR nr. 221/2023Punctul 19

19. Examinând motivele de neconstituționalitate formulate de autori, Curtea reține că elementul material al acestei modalități de săvârșire a variantei-tip a infracțiunii de abandon de familie - de altfel, cel mai des întâlnită în practica judiciară - constă într-o inacțiune, respectiv neplata cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite printr-o hotărâre judecătorească. În cazul acestei forme a variantei-tip a infracțiunii, trebuie îndeplinite două cerințe esențiale, respectiv (i) stabilirea, printr-o hotărâre judecătorească, a unei pensii de întreținere sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținerea și (ii) persoana obligată la întreținere să nu fi plătit cu rea-credință timp de 3 luni pensia de întreținere, termen care începe să curgă de la data la care hotărârea judecătorească a rămas definitivă sau de la data ultimei plăți. Fiind vorba despre rea-credință, această din urmă formă a variantei-tip a infracțiunii se săvârșește numai cu intenție directă, prin atitudinea incorectă, necinstită a subiectului activ privind executarea obligației de întreținere. De asemenea, Curtea observă că se are în vedere o pensie de întreținere în sensul Codului civil, stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Sub aspectul configurării poziției psihice a autorului infracțiunii, prezintă relevanță și împrejurarea că obligația de întreținere a cărei încălcare formează latura obiectivă a infracțiunii de abandon de familie, în varianta reglementată de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, este o obligație unică, ce constă în asigurarea pentru persoanele îndreptățite a celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională, pensia de întreținere constituind, potrivit art. 530 din Codul civil, doar o modalitate subsidiară de executare a acesteia, în situația în care obligația de a presta întreținerea în natură nu se realizează de bunăvoie. ...