Decizia CCR nr. 222/2023Punctul 59

59. Astfel, cu privire la momentul citirii actului de sesizare a instanței, prevăzut de art. 159 alin. (3) teza finală din Codul penal, până la care împăcarea părților poate interveni și produce efecte juridice, Curtea s-a pronunțat în precedent, așa cum s-a arătat mai sus, prin Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, însă în mod subsidiar, deoarece nu justificarea acestui termen a reprezentat problema de drept analizată prin această decizie, ci una diferită, constând în situația tranzitorie generată de intrarea în vigoare a noului Cod penal și aplicarea legii penale mai favorabile, reprezentată de vechea normă penală, care permitea împăcarea pe tot parcursul procesului penal. Curtea s-a referit, în acel context, la justificarea rațională a termenului procesual impus pentru aplicabilitatea instituției împăcării, considerente reluate și în prezenta cauză și apreciate ca îndeplinind prima condiție - cea a justificării obiective - din ansamblul celor trei cerințe ce configurează reperele testului de proporționalitate. Or, dintre cele trei condiții, s-a demonstrat, în cadrul testului de proporționalitate, că doar prima este îndeplinită, în timp ce condiția necesității acestei măsuri și cea a proporționalității sale cu scopul propus nu au fost satisfăcute, ceea ce a dus la concluzia unei ingerințe a legiuitorului asupra dreptului individual la apărare și asupra efectelor juridice ale împăcării, în ipoteza în care instituția împăcării părților devine incidentă prin schimbarea încadrării juridice a faptei la un moment ulterior citirii actului de sesizare a instanței. ...