Decizia CCR nr. 197/2023Punctul 17

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 292 din 6 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 11 august 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, o excepție identică ridicată de același autor. Prin decizia menționată, paragraful 22, Curtea a reținut că dispozițiile art. 327 din Codul de procedură penală, care cuprind reglementări cu privire la rezolvarea cauzelor de către procuror, își găsesc corespondent - într-o anumită măsură - în prevederile art. 262 din Codul de procedură penală din 1968 (a se vedea și Decizia nr. 308 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 2 august 2017, paragraful 15). În acest sens, Curtea a reamintit jurisprudența sa cu privire la dispozițiile art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968, și anume Decizia nr. 82 din 18 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014, prin care a reținut că prerogativele încredințate procurorului de către legiuitor, privind administrarea și aprecierea probelor în cursul urmăririi penale, reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public stabilit de prevederile art. 131 din Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a statuat că, potrivit Legii fundamentale, Ministerul Public este o parte componentă a autorității judecătorești, iar nu a puterii executive sau a administrației publice și că - în calitatea sa de reprezentant al intereselor generale ale societății și de apărător al ordinii de drept, al drepturilor și al libertăților cetățenilor - Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze și să aprecieze probele care servesc la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluționare a cauzei. Totodată, Curtea a statuat că, în măsura în care consideră că procurorul a dispus în mod discreționar una dintre soluțiile menționate de prevederile art. 262 din Codul de procedură penală din 1968, partea interesată are posibilitatea ca, în cazul emiterii rechizitoriului, să arate instanței în ce constă nelegalitatea comisă, iar, în cazul dispunerii unei soluții de netrimitere în judecată, pe aceea de a formula, potrivit dispozițiilor art. 278 și 278^1 din Codul de procedură penală din 1968, plângere împotriva actelor procurorului la procurorul ierarhic superior și, dacă este cazul, la judecător. ...