Decizia CCR nr. 188/2023Punctul 19
Punctul 19
19. Curtea Constituțională consideră că nu este pertinentă în cadrul motivării prezentei critici de neconstituționalitate nici Decizia nr. 3 din 30 ianuarie 2017 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea și aplicarea unor dispoziții din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 24 februarie 2017, întrucât nu vizează cota-parte aflată în proprietatea comună forțată a tuturor proprietarilor dintr-un condominiu, ci dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor cumpărate în temeiul Legii. nr. 112/1995, odată cu acestea, de la stat sau, după caz, de la unitatea administrativ-teritorială în proprietatea căruia/căreia fusese anterior anului 1989 trecut imobilul cu destinația de locuințe. ...
Sursa oficială ↗