Decizia CCR nr. 193/2023Punctul 19
Punctul 19
19. Față de criticile formulate referitoare la momentul de la care începe să curgă termenul pentru introducerea recursului împotriva hotărârii care constată perimarea, care, în opinia autorului excepției de neconstituționalitate, nu asigură participarea reclamantului la pronunțarea hotărârii prin care se constată perimarea cererii de chemare în judecată, Curtea a reținut că prevederea legală potrivit căreia termenul de recurs curge de la pronunțarea hotărârii nu încalcă accesul liber la justiție sau dreptul la apărare, întrucât părțile sunt încunoștințate din timp despre judecată și, prin urmare, au posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare, ceea ce constituie tocmai o reglementare a exercitării dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. Așa fiind, nu se poate susține că sintagma criticată ar impieta asupra drepturilor procesuale ale reclamantului, întrucât, față de regulile de procedură clare și neechivoce care guvernează procesul civil, dacă partea interesată acționează cu diligență și bună-credință, ar avea reprezentarea consecințelor lipsei de stăruință cu privire la finalizarea cauzei sale. ...
Sursa oficială ↗