Decizia CCR nr. 178/2023Punctul 13
Punctul 13
13. Prin jurisprudența precitată (a se vedea Decizia nr. 727 din 2 noiembrie 2021, paragrafele 17-19), Curtea a statuat că dispozițiile criticate instituie norme de procedură privind soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, și anume ca instanța competentă să soluționeze plângerea, această modalitate de reglementare reprezentând opțiunea legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție. În vederea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliției rutiere, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei de către judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, ceea ce, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, are drept consecință respectarea accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Astfel, stabilirea competenței teritoriale unice a instanței de judecată pentru soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei/unor contravenții privind circulația pe drumurile publice are în vedere aplicarea unui criteriu general și obiectiv, respectiv cel al locului unde a fost săvârșită și constatată contravenția, ceea ce este pe deplin justificat și rezonabil în considerarea specificului acestei categorii de contravenții, și anume mobilitatea sau starea de tranzit în care se află persoanele care circulă pe drumurile publice și care trebuie să respecte aceleași reguli de circulație prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (a se vedea Decizia nr. 276 din 23 aprilie 2019, precitată, paragraful 19). Curtea a mai observat că stabilirea competenței judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția de a soluționa plângerea împotriva procesului-verbal conduce la facilitarea administrării probelor, spre exemplu, administrarea probei cu martorii aflați la locul săvârșirii faptei. Dacă procesul s-ar desfășura la instanța în circumscripția căreia domiciliază contravenientul, această probă ar fi mai dificil de administrat. ...
Sursa oficială ↗