Decizia CCR nr. 179/2023Punctul 13
Punctul 13
13. Prin jurisprudența precitată, instanța de contencios constituțional a reținut că dispozițiile art. 8 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 reglementează criteriile în funcție de care beneficiul de ajutor public judiciar, în formele prevăzute la art. 6 din aceasta, se avansează de către stat, fie în întregime, fie în proporție de 50%. De asemenea, alin. (3) al aceluiași articol are în vedere și alte cazuri în care ajutorul public judiciar se poate acorda, proporțional cu nevoile solicitantului, în ipoteza acestei norme fiind prevăzută și situația în care există diferențe de cost al vieții dintre statul membru în care solicitantul își are domiciliul sau reședința obișnuită și cel din România, diferențe de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.610 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010). ...
Sursa oficială ↗