Decizia CCR nr. 187/2023Punctul 18

18. Observă că, în ansamblul sistemului normativ român, regulamentele sau hotărârile Parlamentului sunt acte juridice cu forță juridică inferioară Constituției și legii stricto sensu. Chiar dacă au un conținut normativ specific, acestea trebuie să se supună Constituției, iar interpretarea și aplicarea regulilor procedurale nu pot fi făcute în sensul blocării activității Parlamentului, ci trebuie realizate întotdeauna cu bună-credință, în spiritul unui comportament loial al autorității față de Constituție și al respectării conduitei tradiționale a acestei autorități publice, reflectate prin practica parlamentară. Omisiunea în reglementare nu poate conduce la imposibilitatea Parlamentului de a-și îndeplini funcțiile și atribuțiile, ci, din contră, la obligația plenului fiecărei Camere de a decide direct asupra problematicii aflate în dezbatere. Invocă jurisprudența instanței de control constituțional potrivit căreia, în cadrul controlului de constituționalitate, exercitat în temeiul art. 146 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională nu este competentă să exercite un control de constituționalitate și asupra modului de interpretare sau de aplicare a regulamentelor Parlamentului. Obiectul analizei Curții Constituționale în cadrul acestei competențe vizează exclusiv hotărârile parlamentare de adoptare a regulamentelor parlamentare sau de modificare și/ori completare a acestora sau alte hotărâri parlamentare care au caracter normativ și conțin dispoziții referitoare la organizarea și funcționarea Parlamentului în ansamblu ori a fiecărei Camere în parte. Dacă și-ar extinde competența și asupra actelor de aplicare a regulamentelor, Curtea Constituțională nu numai că ar pronunța soluții fără fundament constituțional, dar ar încălca astfel și principiul autonomiei regulamentare a Parlamentului consacrat de art. 64 alin. (1) teza întâi din Constituție, respectiv autonomia regulamentară a Camerei Deputaților. În virtutea acestui principiu constituțional, Camerele Parlamentului au competența exclusivă să interpreteze conținutul normativ al regulamentelor proprii și să decidă asupra modului de aplicare a acestora, respectându-se de fiecare dată, desigur, normele constituționale aplicabile, iar nerespectarea unor prevederi regulamentare se poate constata și rezolva pe căi și proceduri exclusiv parlamentare (deciziile nr. 44 din 8 iulie 1993, nr. 98 din 25 octombrie 1995, nr. 17 din 27 ianuarie 2000, nr. 47 din 15 martie 2000, nr. 601 din 14 noiembrie 2005, nr. 710 din 6 mai 2009, nr. 260 din 8 aprilie 2015 sau nr. 128 din 6 martie 2019). ...