Decizia CCR nr. 187/2023Punctul 21

21. Invocă jurisprudența Curții Constituționale potrivit căreia oportunitatea legiferării se limitează la decizia de a adopta sau de a nu adopta actul normativ, de a avea o conduită activă sau pasivă, în condițiile în care sunt demonstrate elementele cu caracter obiectiv, cuantificabil, prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție. Cu alte cuvinte, decizia legiferării aparține în exclusivitate legiuitorului delegat, care, dacă hotărăște reglementarea unei anumite situații juridice, are obligația de a se conforma exigențelor constituționale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, precum și Decizia nr. 237 din 3 iunie 2020). În consecință, apreciază că elementele înscrise în nota de fundamentare a ordonanței de urgență sunt pe deplin subsumate conceptului de „situație extraordinară“, în sensul textului constituțional de referință, respectiv situație cu un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun, și au un caracter obiectiv, întrucât existența acestora nu depinde de voința Guvernului, care, în asemenea împrejurări, a fost constrâns să reacționeze prompt pentru apărarea unui interes public. Așadar, apreciază că sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții impuse de dispozițiile constituționale privind delegarea legislativă, prevăzute la art. 115 alin. (4) din Constituție, în situația adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență. ...