Decizia CCR nr. 187/2023Punctul 43
Punctul 43
43. Examinând prima critică de neconstituționalitate extrinsecă, cât privește nerespectarea termenului stabilit prin art. 70 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, pentru imprimarea și difuzarea către deputați a raportului comisiei sesizate în fond, Curtea reține că legea criticată a fost adoptată în procedură de urgență. Referitor la termenele stabilite în regulamentele parlamentare în cadrul procedurii de adoptare a legilor, Curtea Constituțională a stabilit, prin Decizia nr. 261 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022, paragraful 67, următoarele: ca regulă, intervalele de timp stabilite prin Regulament, sub forma termenelor minime sau maxime, sunt un element caracteristic procedurii de adoptare a legilor în procedură generală/comună (art. 75 din Constituție), iar, ori de câte ori se dorește comprimarea acestor termene, trebuie să se apeleze la procedura de urgență de adoptare a legilor [art. 76 alin. (3) din Constituție]. ...
Sursa oficială ↗