Decizia CCR nr. 156/2023Punctul 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.03.2023 · dosar 362/33/2018
Punctul 25
25. Curtea constată că nu poate fi reținută nici critica referitoare la încălcarea principiului legalității, statuat de art. 1 alin. (5) din Constituție, ca urmare a unei pretinse necorelări între prevederile art. 22 din Codul de procedură civilă, care consacră principiul rolului activ al judecătorului în proces, și dispozițiile art. 2.512 alin. (2) și (3) din Codul civil, care statuează în sensul că organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu, nici chiar atunci când invocarea prescripției ar fi în interesul statului sau al unităților sale administrativ-teritoriale. Sub acest aspect, Curtea observă că, într-adevăr, conform dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Codul de procedură civilă, judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, dar alin. (1) al aceluiași articol impune judecătorului să soluționeze litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile. Prin urmare, nu există nicio contradicție internă între normele menționate, de natură să conducă la afectarea principiului legalității și coerenței ansamblului legislației. Judecătorul își va exercita rolul activ, cu respectarea normelor procedurale ce guvernează procesul, circumscris exigențelor constituționale înscrise în art. 124 alin. (3) teza a doua potrivit căruia judecătorii se supun numai legii. ...
Sursa oficială ↗