Decizia CCR nr. 124/2023Punctul 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.03.2023 · dosar 892/103/2018
Punctul 25
25. Referitor la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16, Curtea reține că autorul excepției deduce neconstituționalitatea textului de lege criticat dintr-un pretins tratament discriminatoriu aplicat inculpaților, determinat de pronunțarea Deciziei nr. 17 din 11 octombrie 2018. Principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, sau Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). În speță, Curtea observă că practica judiciară este consolidată în sensul că intervenirea unei cauze care înlătură răspunderea penală sau consecințele condamnării nu împiedică reținerea elementului circumstanțial agravant, iar, din interpretarea autentică și judiciară a textelor de lege aplicabile, rezultă că reabilitarea ori împlinirea termenului de reabilitare cu privire la persoana condamnată definitiv care a comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor nu împiedică reținerea elementului circumstanțial agravant prevăzut în art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal. Curtea reține însă că egalitatea în drepturi a cetățenilor se analizează din punct de vedere normativ, iar nu din perspectiva diverselor situații rezultate din interpretarea și aplicarea normei juridice. Așa încât Curtea constată că situația inculpaților aflați în ipoteza normei penale criticate rămâne aceeași, indiferent de pronunțarea Deciziei nr. 17 din 11 octombrie 2018 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. ...
Sursa oficială ↗