Decizia CCR nr. 125/2023Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.03.2023 · dosar 1.883/62/2019
Punctul 19
19. Totodată, Curtea constată că susținerea autoarei potrivit căreia norma penală criticată aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți prin raportare la art. 23 alin. (1) referitor la libertatea individuală este neîntemeiată. Libertatea individuală nu are caracter absolut, fiind necesar să se exercite între coordonatele stabilite de ordinea de drept, așa încât încălcarea regulilor care compun ordinea de drept autorizează legiuitorul să reglementeze, în funcție de gravitatea comportamentului infracțional, norme penale care vizează direct libertatea persoanei. Aceste dispoziții penale însă trebuie să fie strict delimitate și condiționate, astfel încât libertatea individuală să fie respectată. Or, Curtea constată că norma penală criticată permite o individualizare judiciară a executării pedepsei „în condițiile și în temeiul legii“, potrivit art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, ce excedează sferei de reglementare a art. 53 din Constituție. Așadar, Curtea constată că reglementarea atât a condițiilor de dispunere de către instanță a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cât și a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor condamnatului pe perioada termenului de supraveghere privesc restrângerea aplicării acestei instituții juridico-penale, impusă de necesitatea realizării unei politici penale mai ferme, iar nu restrângerea ce are ca obiect exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți cetățenești, astfel cum prevede art. 53 din Legea fundamentală. ...
Sursa oficială ↗