Decizia CCR nr. 97/2023Punctul 32

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.03.2023 · dosar 277/33/2022
Punctul 32
32. Potrivit jurisprudenței Curții (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 344 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 20 iunie 2022), nesocotirea principiului egalității în drepturi are drept consecință neconstituționalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. În acest sens, Curtea a reținut că discriminarea se bazează pe noțiunea de excludere de la un drept, iar remediul constituțional specific, în cazul constatării neconstituționalității discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului. Însă, ținând cont că prevederile criticate se aplică tuturor persoanelor care au obținut gradul didactic I prin echivalarea cu titlul științific de doctor, fără să aibă relevanță data la care persoanele au dobândit titlul, nu suntem în prezența unei încălcări a principiului egalității în drepturi și nici a existenței unei discriminări în cadrul categoriei personalului didactic, în funcție de data dobândirii titlului. ...
Sursa oficială ↗