Decizia CCR nr. 103/2023Punctul 22

22. Prin urmare, Curtea a constatat, la paragraful 22 al Deciziei nr. 18 din 21 ianuarie 2020, că, din perspectiva rațiunilor și condițiilor de acordare, situația juridică în care se află beneficiarii drepturilor prevăzute de art. 50 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 nu este similară cu cea a beneficiarilor drepturilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, astfel că și tratamentul juridic este diferit, și anume reglementarea a două tipuri diferite de concedii, cărora li se asociază două tipuri diferite de indemnizații. Așa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, principiul constituțional al egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a reținut că dreptul la indemnizația de acomodare nu este un drept consacrat expres în Constituție, ci reprezintă o opțiune a legiuitorului. Cât privește cuantumul concret al indemnizațiilor aferente concediului de acomodare, Curtea a reținut, la paragraful 25 al deciziei sus-menționate, că acest aspect nu reprezintă o chestiune de constituționalitate a textului de lege criticat, ci vizează politica legislativă în materia susținerii adopțiilor, politică în cadrul căreia legiuitorul este liber să stabilească și cuantumul indemnizațiilor aferente concediului de acomodare. ...