Decizia CCR nr. 93/2023Punctul 23

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.03.2023 · dosar 2.978/107/2018
Punctul 23
23. Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Susține că, potrivit art. 10 din Legea nr. 187/2012, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. Faptele pentru care s-a dispus condamnarea autorului excepției au fost comise atât sub imperiul vechiului Cod penal, cât și sub imperiul legii noi, acestea fiind obiectul concursului de infracțiuni. Curtea Constituțională a subliniat în jurisprudența sa că, pentru situații juridice diferite, legiuitorul poate institui un regim juridic diferit, fără a încălca în acest fel principiul constituțional al egalității în drepturi. Prin săvârșirea unei infracțiuni sub imperiul legii noi, inculpatul se expune consecințelor care derivă din aceasta, inclusiv cele vizând regulile concursului de infracțiuni, așa încât aplicarea dispozițiilor legii noi este previzibilă. Inculpatul nu poate fi pus într-o situație similară cu persoanele care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar sunt judecate sub imperiul legii noi, pentru a se aplica legea penală mai favorabilă. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 822 din 3 decembrie 2015, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, arătându-se, în esență, că, în ipoteza reglementată de acest text de lege, în aplicarea pedepsei rezultante nu se poate reține existența unei succesiuni de legi penale, momentul în raport cu care se apreciază aplicarea legii penale în timp fiind cel al realizării integrale, al definitivării concursului real de infracțiuni. În aceste condiții este obligatorie aplicarea legii noi tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, nefiind obligatorie aplicarea legii noi atunci când toate faptele sunt comise sub legea veche, dar judecarea lor are loc sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând să se aplice cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014. ...
Sursa oficială ↗