Decizia CCR nr. 106/2023Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.03.2023 · dosar 1.898/115/2019
Punctul 14
14. Curtea observă că, în ceea ce privește deschiderea procedurii adopției, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 stabilește că: „În termen de 30 de zile de la data stabilirii adopției, ca finalitate a planului individualizat de protecție, direcția în a cărei rază teritorială domiciliază copilul are obligația sesizării instanței judecătorești pentru deschiderea procedurii adopției.“ Cât privește procedura de soluționare a cererii de deschidere a adopției, ca primă etapă în vederea adopției propriu-zise, Curtea reține că legea prevede următoarele reguli de procedură: cererea se judecă potrivit regulilor aplicabile procedurii necontencioase judiciare [potrivit art. 90 alin. (2) , „Dispozițiile prezentului capitol se completează cu dispozițiile cărții a III-a «Procedura necontencioasă judiciară» din Codul de procedură civilă“]; cererea se formulează de către direcția de protecție a copilului în a cărei rază teritorială domiciliază acesta [art. 31 alin. (1) din Legea nr. 273/2004]; cererea este de competența tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul adoptatului [art. 84 alin. (3) din Legea nr. 273/2004]; dispozițiile art. 200 din Codul de procedură civilă privind verificarea cererii și regularizarea acesteia nu sunt aplicabile [art. 87 alin. (1) din Legea nr. 273/2004]; primind cererea, președintele instanței ia măsuri pentru fixarea, de îndată, a primului termen de judecată, care nu poate depăși 15 zile de la data înregistrării cererii, precum și pentru citarea și comunicarea cererii [art. 87 alin. (3) din Legea nr. 273/2004]; judecarea cererilor referitoare la deschiderea procedurii adopției copilului se face cu citarea părinților firești ai copilului sau, după caz, a tutorelui și a direcției în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului [art. 31 alin. (3) fraza întâi din Legea nr. 273/2004]; în cazul cererilor de deschidere a procedurii adopției în care sunt incidente prevederile art. 8 alin. (4) , citarea părinților firești care nu au putut fi găsiți se face prin afișarea citației la ușa instanței și la ultimul domiciliu cunoscut al acestora [art. 31 alin. (3) fraza a doua din Legea nr. 273/2004]; dispozițiile Codului de procedură civilă cu privire la numirea curatorilor în cazul în care se dispune citarea prin publicitate nu sunt aplicabile [art. 31 alin. (3) fraza a treia din Legea nr. 273/2004 - text ce face obiectul prezentului dosar]; procedura de citare se socotește îndeplinită în a 5-a zi de la afișarea citației [art. 31 alin. (3) fraza a patra din Legea nr. 273/2004]; întâmpinarea nu este obligatorie; părțile au posibilitatea redactării de note privind susținerile lor și depunerii acestora la dosar până la primul termen de judecată [art. 87 alin. (4) din Legea nr. 273/2004]; cererea se soluționează de complete specializate ale instanței judecătorești, în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului (art. 86 din Legea nr. 273/2004); ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie (art. 92 din Legea nr. 273/2004); prima instanță se pronunță prin sentință, pe baza înscrisurilor, și, în măsura în care acest mijloc de probă nu este suficient sau împrejurările cauzei o cer, pot fi administrate și alte probe [art. 87 alin. (6) din Legea nr. 273/2004]; pronunțarea hotărârii se poate amâna cu cel mult 48 de ore, iar redactarea hotărârii se face în cel mult 7 zile de la pronunțare [art. 87 alin. (7) din Legea nr. 273/2004]; hotărârea se comunică părților în termen de 48 de ore de la redactare [art. 87 alin. (8) din Legea nr. 273/2004]; hotărârea pronunțată de prima instanță este supusă numai apelului, în termen de 30 de zile [art. 88 alin. (1) din Legea nr. 273/2004]; apelul poate fi exercitat de oricare dintre părți, precum și de procuror și se judecă de urgență și cu precădere, cu citarea părților, în camera de consiliu [art. 88 alin. (2) și (3) din Legea nr. 273/2004]. ...
Sursa oficială ↗