Decizia CCR nr. 75/2023Punctul 9
Punctul 9
9. Această interpretare este eronată chiar față de conținutul celor două texte: art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, anterior modificării prin art. VII pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017, pe de o parte, și textul art. 59 din aceeași lege, ulterior modificării, pe de altă parte. Astfel, din analiza comparativă a celor două texte rezultă următoarele concluzii: pe de o parte, indicatorul actualizarea anuală a drepturilor de pensie cu rata medie a inflației constituia un indicator independent față de celălalt indicator, procentul de 50% din creșterea reală a salariului mediu brut realizat, primul indicator rămânând nemodificat și după data de 7 august 2017; pe de altă parte, indicatorul procentul de 50% din creșterea reală a salariului mediu brut realizat, care se adăuga indicatorului sus-precizat - procent înlăturat după data de 7 august 2017 - constituia, la rândul lui, un indicator al actualizării cuantumului pensiilor militare de stat independent față de indicatorul rata medie anuală a inflației, între cei doi indicatori neexistând vreo relație de interdependență sau intercondiționare; prin noul text a fost eliminat indicatorul independent procentul de 50% din creșterea reală a salariului mediu brut realizat, care se adăuga celuilalt indicator independent, de referință; textul indicatorului de referință menținut în vigoare a fost modificat prin înlocuirea sintagmei „se indexează anual cu 100% din (rata medie anuală a inflației)“ cu sintagma similară „se actualizează, din oficiu, în fiecare an, (cu rata medie anuală a inflației)“. ...
Sursa oficială ↗