Decizia CCR nr. 91/2023Punctul 8
Punctul 8
8. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Indemnizația pentru creșterea copilului nu este un drept constituțional, ci una dintre măsurile de protecție socială adoptată de stat în virtutea rolului său de stat social. Legiuitorul este liber să îi moduleze valoarea concretă în funcție de posibilitățile financiare ale statului, fără ca prin diminuarea cuantumului acestei indemnizații să se aducă atingere existenței dreptului în sine. În plus, acest drept nu este unul de natură contributivă, ci se adresează părinților activi pe piața muncii, iar plata impozitului pe venit nu reprezintă o contribuție, ci acele sume colectate la bugetul de stat din care se asigură cheltuielile generale din sănătate, educație, alte drepturi de asigurări, printre care și plata acestui drept. Cât privește principiul neretroactivității, consideră că situațiile juridice în curs pot primi ca aplicare legea nouă, fără ca aceasta să retroactiveze, astfel că și textele de lege criticate se aplică doar pentru indemnizațiile ulterioare, fără a afecta drepturile bănești încasate anterior. ...
Sursa oficială ↗