Decizia CCR nr. 87/2023Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 02.03.2023 · dosar 22/81/2014
Punctul 19
19. În jurisprudența sa referitoare la statutul unei categorii profesionale care, în virtutea prevederilor constituționale, beneficiază de reglementare prin lege organică, Curtea Constituțională a stabilit, de principiu, că elementele esențiale și cele care influențează în mod hotărâtor încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu ale respectivelor subiecte de drept nu pot fi stabilite prin acte normative cu caracter infralegal, de nivelul regulamentelor aprobate prin acte administrative ale instituțiilor sau ale autorității executive deoarece, prin gradul scăzut de previzibilitate și chiar accesibilitate, în unele cazuri sunt afectate stabilitatea și securitatea juridică pe care o lege organică le conferă, de principiu, unui statut profesional (a se vedea, exemplificativ, excepțiile de neconstituționalitate privind unele dispoziții din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, soluționate prin deciziile de admitere: Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, prin Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, Decizia nr. 306 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 22 iunie 2018, sau Decizia nr. 833 din 17 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 3 februarie 2021). Prin deciziile menționate, Curtea a constatat neconstituționalitatea unor texte care permiteau delegarea reglementării unor „elemente esențiale“ referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu al polițistului, funcționar public cu statut special, către ministrul de resort, care era abilitat să adopte ordine. ...
Sursa oficială ↗