Decizia CCR nr. 64/2023Punctul 4
Punctul 4
4. Prin Sentința civilă nr. 1.676 din 8 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 5.718/2/2018, Curtea de Apel București veche - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale capitolului I pct. B și ale capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ale capitolului I pct. A.I lit. d) și ale capitolului II pct. A.I.1 lit. b) din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, ale art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Cosneanu și alții într-o cauză având ca obiect soluționarea unor cereri de anulare a unui act administrativ privind stabilirea unor drepturi salariale. ...
Sursa oficială ↗