Decizia CCR nr. 61/2023Punctul 40

40. Analizând această critică, instanța de contencios constituțional observă că, în jurisprudența sa, a analizat în mai multe rânduri constituționalitatea unor prevederi legale care dispuneau eșalonarea succesivă a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011 și în anii 2012-2017 (a se vedea Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 24 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 29 februarie 2012, Decizia nr. 384 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013, Decizia nr. 365 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 18 august 2020, sau Decizia nr. 393 din 10 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 9 septembrie 2021). Referindu-se la susținerile privind încălcarea principiului separației puterilor în stat, Curtea a reținut că aceasta nu poate fi reținută din moment ce Guvernul nu refuză aplicarea hotărârilor judecătorești, ci, din contră, le recunoaște și își ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile și obiectivelor stabilite în actul normativ contestat. Prin urmare, Curtea a constatat că eșalonarea plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar nu este o măsură prin care se interzice, nici măcar temporar, executarea unei hotărâri judecătorești și, în consecință, nu reprezintă o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiției. Curtea apreciază că, mutatis mutandis, considerentele acestor decizii sunt valabile și în prezenta cauză. ...