Sari la conținut

Decizia CCR nr. 53/2023Punctul 16

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
28.02.2023
Dosarul
22.584/3/2018

16. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că în privința textului legal criticat, prin raportare însă la dispozițiile art. 24 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora dreptul la apărare este garantat, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 601 din 20 septembrie 2016 în sensul respingerii ca neîntemeiată a criticii de neconstituționalitate. Cât privește invocarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, apreciază că textul legal criticat stabilește cu suficientă claritate, precizie și previzibilitate modul în care experții desemnați la cererea părților participă la executarea expertizelor, reglementând în acest context activitățile pe care le pot efectua. Astfel, fără a realiza efectiv expertiza, observațiile experților părților cu privire la obiectul expertizei, modificarea și completarea acestuia, verificarea și completarea materialului necesar expertizei, obiecțiile la raportul de expertiză contribuie la clarificarea unor aspecte ale expertizei. În plus, trebuie reținut că aprecierea probelor obținute prin efectuarea expertizei se face prin prisma examinării tuturor probelor administrate în cauză. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie