Decizia CCR nr. 52/2023Punctul 18
Punctul 18
18. Cu acele prilejuri, Curtea a analizat legislația națională, în principal dispozițiile art. 35-40, ale art. 396 alin. (1) , ale art. 370 alin. (1) și ale art. 401 din Codul de procedură penală. Curtea a reținut că hotărârea prin care instanța penală soluționează fondul cauzei trebuie să conțină o parte introductivă, o expunere și dispozitivul, dispozițiile procesual penale reglementând in extenso conținutul părții introductive - art. 402, conținutul expunerii - art. 403 și conținutul dispozitivului - art. 404. În ceea ce privește reglementarea căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materie penală, Curtea a observat că normele procesual penale reglementează calea ordinară de atac a apelului, art. 408-425 din Codul de procedură penală. În ceea ce privește exercitarea căii de atac a apelului, Curtea a observat că, potrivit legislației procesual penale, acesta poate fi introdus, printre alții, de către inculpat, atât în ceea ce privește latura penală, cât și în ceea ce privește latura civilă a procesului. Totodată, exercitarea acestei căi de atac nu este supusă niciunei formalități care să presupună solicitarea permisiunii de a face acest lucru, fiind necesară și suficientă simpla manifestare de voință a inculpatului sau a celorlalte persoane prevăzute de lege. ...
Sursa oficială ↗