Decizia CCR nr. 34/2023Punctul 19

19. Având în vedere că societățile democratice sunt amenințate de un fenomen infracțional din ce în ce mai amplu și cu ramificații transfrontaliere, context în care regimul armelor și munițiilor necesită o reglementare specială din partea statului, inclusiv în ceea ce privește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele pentru a putea procura, deține, purta și folosi arme letale și arme neletale, precum și muniția corespunzătoare acestora, dispozițiile legislative precum cele criticate în prezenta cauză devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securității naționale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârșirii de infracțiuni. În acest context, Curtea reține că Legea nr. 295/2004 a fost adoptată ca urmare a armonizării legislației interne cu cea a Uniunii Europene în domeniul armelor, în vederea integrării în Uniunea Europeană, respectiv transpunerea Directivei 91/477/CEE a Consiliului din 18 iunie 1991 privind controlul achiziționării și deținerii de arme, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 256 din 13 septembrie 1991. Potrivit art. 3 din Directiva 91/477/CEE, „statele membre pot adopta, în cadrul propriilor legislații, măsuri mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă (...)“. Astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege, la adoptarea acestuia s-a ținut cont de prevederile Convenției europene cu privire la controlul achiziționării și deținerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978, ratificată prin Legea nr. 116/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 8 iulie 1997, și de prevederile Protocolului împotriva fabricării și traficului ilegale de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții, adoptat la New York la 31 mai 2001, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, la care România a aderat prin Legea nr. 9/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 2 martie 2004 (a se vedea Decizia nr. 421 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 noiembrie 2013, sau Decizia nr. 481 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 13 ianuarie 2021). ...