Sari la conținut

Decizia CCR nr. 37/2023Punctul 15

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.02.2023
Dosarul
14.687/236/2017

15. Curtea observă că norma specială reprezentată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 reglementează în mod imperativ, la art. 96 alin. (1) și (2) , că sancțiunile complementare instituite de aceasta, inclusiv suspendarea dreptului de a conduce, pe timp limitat, se aplică alături de sancțiunile principale. Astfel, în cazul sancțiunii complementare prevăzute de art. 101 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, durata acesteia este prestabilită prin lege și pusă de legiuitor în relație directă cu gravitatea faptelor sancționate contravențional prin aceleași norme, care prevăd aplicarea obligatorie a sancțiunii complementare. Așa fiind, norma are semnificația unei dispoziții speciale în raport cu dispozițiile generale de drept comun prevăzute de art. 5 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, potrivit cărora „sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei“. De altfel, cu privire la aceste aspecte, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 18 iunie 2021. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie