Decizia CCR nr. 18/2023Punctul 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.02.2023
Punctul 13
13. În acest sens, autorul obiecției de neconstituționalitate subliniază că, pe lângă jurisprudența Curții Constituționale anterior invocată, în accepțiunea căreia redeschiderea procedurii legislative ca urmare a formulării unei cereri de reexaminare, potrivit art. 77 alin. (2) din Constituție, este limitată la obiecțiile formulate de Președintele României, instanța constituțională a reținut că relația dintre Președintele României și Parlament este caracterizată printr-un dialog constituțional permanent, iar în cadrul acestuia fiecare dintre cele două autorități trebuie să colaboreze în mod loial, cu respectarea rolului lor constituțional (Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, paragraful 47). De altfel, la nivel infraconstituțional, în acord cu acest principiu, procedura de soluționare a cererii de reexaminare formulate de Președintele României este reglementată de art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaților și de art. 150 din Regulamentul Senatului. ...
Sursa oficială ↗