Decizia CCR nr. 17/2023Punctul 52

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.02.2023 · dosar 2.925A/2022
Punctul 52
52. La nivel infraconstituțional, reglementarea-cadru în materie de cetățenie o reprezintă Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, cu modificările și completările ulterioare, care stabilește modurile de acordare și pierdere a cetățeniei române, procedura de soluționare a cererilor de acordare a cetățeniei române, cea a retragerii cetățeniei române, procedura aprobării renunțării la cetățenia română, termenele pentru derularea activităților procedurale, precum și autoritățile care au competență în această materie. Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 21/1991, cetățenia română este legătura și apartenența unei persoane fizice la statul român, cetățenii români sunt egali în fața legii, numai ei vor fi admiși în funcțiile publice civile și militare, și se bucură de protecția statului român. Potrivit reglementării-cadru în materie, cetățenia română se dobândește prin trei modalități: prin naștere, adopție și acordare la cerere. ...
Sursa oficială ↗