Decizia CCR nr. 17/2023Punctul 63

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.02.2023 · dosar 2.925A/2022
Punctul 63
63. Astfel, Curtea reține că, potrivit legislației naționale, căsătoria este uniunea liber consfințită între un bărbat și o femeie încheiată în condițiile legii în scopul de a se întemeia o familie [art. 259 alin. (1) și (2) din Codul civil], condițiile de fond cerute pentru încheierea valabilă a căsătoriei fiind reglementate de dispozițiile art. 271-277 din Codul civil. De asemenea, potrivit art. 2.586, cu denumirea marginală Legea aplicabilă condițiilor de fond ale căsătoriei din Codul civil, „(1) Condițiile de fond cerute pentru încheierea căsătoriei sunt determinate de legea națională a fiecăruia dintre viitorii soți la momentul celebrării căsătoriei. (2) Dacă una dintre legile străine astfel determinată prevede un impediment la căsătorie care, potrivit dreptului român, este incompatibil cu libertatea de a încheia o căsătorie, acel impediment va fi înlăturat ca inaplicabil în cazul în care unul dintre viitorii soți este cetățean român și căsătoria se încheie pe teritoriul României“. ...
Sursa oficială ↗