Decizia CCR nr. 16/2023Punctul 19

19. În concluzie, deși dispozițiile art. 84 din Legea nr. 1/2011 se modifică chiar și de două ori pe an (în anul 2020 fiind modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020 și prin Legea nr. 226/2020), aceste modificări nu sunt de natură să îmbunătățească relațiile sociale pe care le reglementează, deoarece nu se pleacă de la dezideratele sociale prezente și nici nu sunt efectuate în baza unor studii, iar prin raportare la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care se referă la evaluarea preliminară a impactului proiectului de act normativ cu scopul de a asigura o fundamentare adecvată a inițiativelor legislative pentru identificarea și analizarea efectelor economice, sociale, de mediu, legislative și bugetare pe care le produc reglementările propuse, se observă foarte clar că în perioada 2016-2020 soluția de impunere de tarife maxime la transportatori nu a funcționat, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2021 nefiind adecvat fundamentată. Totodată, se arată că, prin nota de fundamentare, Guvernul a invocat „interesul superior al elevilor“ și „asigurarea dreptului la învățătură“, însă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2021 a înlocuit gratuitatea la transport prin obligarea elevilor la plata tarifelor de operator, urmând ca apoi aceștia să își deconteze cheltuielile de la unitățile de învățământ. Or, Guvernul, care nu a venit cu o soluție nouă care să rezolve aceste neajunsuri, preluând soluția din 2016, nefuncțională și care nu a condus la stabilitate legislativă, nu a motivat această revenire și nu a întrerupt ansamblul reglementărilor neclare și contradictorii, noile dispoziții ale art. 84 din Legea nr. 1/2011 rămânând neclare, în contradicție cu normele de tehnică legislativă și cu Constituția. ...