Decizia CCR nr. 661/2022Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.12.2022 · dosar 10.806/3/2019
Punctul 19
19. Referitor la criticile de neconstituționalitate intrinsecă ce vizează existența unui tratament diferit între beneficiarii pensiilor militare de stat și pensionarii din sistemul public de pensii, supuși reglementării Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 828 din 9 decembrie 2021, paragraful 14, că, așa cum a statuat în mod constant în jurisprudența sa, principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, Curtea a constatat că cele două categorii de persoane comparate se află în situații obiectiv diferite, fapt relevat, de altfel, și prin reglementarea separată, în acte normative distincte, a dreptului la pensie acordat militarilor și a pensiilor din sistemul public. Curtea a arătat că, deși după intrarea în vigoare a Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, pensiile militarilor au devenit pensii în sistemul public și au constituit ulterior obiectul de reglementare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, legiuitorul, adoptând Legea nr. 223/2015, a înțeles să reinstituie un regim juridic diferit pentru militari și să acorde beneficiul pensiei de serviciu, și nu dreptul la pensie calculată în raport cu principiul contributivității. Prin urmare, existența unui mod diferit de calcul al pensiei, inclusiv sub aspectul actualizării cuantumului acesteia, nu este contrară principiului egalității în drepturi. Totodată, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că, întrucât se realizează periodic, indexarea pensiei se supune prevederilor în vigoare la momentul indexării, potrivit principiului tempus regit actum, astfel că nu se poate vorbi de un drept câștigat în temeiul unor reglementări anterioare, care nu mai sunt în vigoare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 687 din 31 octombrie 2019, paragraful 30, și Decizia nr. 543 din 2 iulie 2020, paragraful 28). ...
Sursa oficială ↗