Decizia CCR nr. 678/2022Punctul 19

19. Curtea observă că, în speță, autoarea excepției susține că dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 sunt neconstituționale dacă legea dării în plată se aplică doar în cazul în care consumatorul a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar nu se aplică și atunci când consumatorul a înstrăinat imobilul ipotecat cu acordul băncii, anterior începerii unei proceduri de executare silită, iar prețul obținut a fost remis băncii. Din perspectiva criticilor astfel formulate, prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, paragrafele 46-49, Curtea a reținut că, indiferent dacă bunul imobil constituit drept garanție pentru executarea contractului de credit a fost vândut anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, debitorul este obligat, din punct de vedere procedural, să parcurgă mai întâi etapa notificării și de-abia după aceea să solicite concursul instanțelor judecătorești pentru constatarea stingerii datoriei, ceea ce s-a și întâmplat, de altfel, în speța de față. În privința bunurilor imobile adjudecate anterior intrării în vigoare a legii, ipoteză ce formează obiectul dosarului instanței judecătorești a quo, Curtea a constatat că legiuitorul ordinar a recurs la o ficțiune juridică, în sensul că datoriile rezultate din contractul de credit sunt considerate stinse, chiar dacă bunul imobil aferent garanției a fost vândut la un preț mai mic decât valoarea datoriei debitorului către instituția de credit. Practic, legiuitorul a apreciat, în contextul impreviziunii, că sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obținute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum și, după caz, de sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit. O asemenea ficțiune juridică, departe de a fi arbitrară, valorifică un element accesoriu al contractului de credit, ipoteca, definită, în cazul de față, ca fiind un drept real asupra unui bun imobil afectat restituirii sumei de bani împrumutate, și este de natură să asigure echilibrul contractual dintre părți în limitele riscului inerent unui contract de credit, eliminând din sfera raporturilor dintre debitor și creditor riscul supraadăugat. ...