Decizia CCR nr. 649/2022Punctul 45

45. Cu privire la criticile aduse dispozițiilor care reglementează regulile substanțiale de angajare a răspunderii materiale, respectiv art. 14, 15, 16,19 și 20 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, Curtea constată că acestea vizează mai degrabă aspecte de detaliu (lipsa anumitor mențiuni pe care autoarea excepției le-ar fi dorit cuprinse în textul de lege - spre exemplu, faptul că art. 15 nu descrie în mod clar modalitatea individualizării răspunderii materiale a militarilor) și de corelare cu alte acte normative aflate în vigoare, în condițiile în care textele menționate reglementează regulile generale de angajare a răspunderii materiale. Or, trebuie subliniat faptul că instanța constituțională (Decizia nr. 39 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 9 mai 2022, paragraful 23) a evocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia, din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație (de exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 31). De asemenea, instanța europeană a statuat în mod constant că destinatarul normei trebuie să fie capabil - dacă este necesar, cu o consiliere adecvată - să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele respective, consecințele pe care o acțiune dată le poate avea. Acele consecințe nu trebuie neapărat să fie previzibile cu certitudine absolută. Deși certitudinea este de dorit, aceasta poate avea drept consecință o rigiditate excesivă, iar legea trebuie să fie capabilă să țină pasul cu evoluția circumstanțelor. În consecință, numeroase legi sunt formulate inevitabil în termeni care, într-o mai mare sau mai mică măsură, sunt vagi și ale căror interpretare și aplicare constituie chestiuni de practică (a se vedea Hotărârea din 15 octombrie 2015, pronunțată în Cauza Perincek împotriva Elveției, paragraful 133, sau Hotărârea din 27 iunie 2017, pronunțată în Cauza Satakunnan Markkinaporssi Oy și Satamedia Oy împotriva Finlandei, paragraful 143, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 65 din 24 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 31 mai 2022, paragraful 21). ...