Decizia CCR nr. 650/2022Punctul 38

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.12.2022 · dosar 545/59/2022
Punctul 38
38. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că soluția legislativă criticată a fost reglementată printr-o ordonanță de urgență, Guvernul motivând urgența adoptării acesteia după cum urmează: „luând în considerare implementarea măsurilor din domeniul fiscal cuprinse în Programul de guvernare, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 42/2021 pentru acordarea încrederii Guvernului, privind eliminarea facilității de exceptare de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii care depășesc 4.000 de lei, pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 de lei, pentru fiecare drept de pensie, având în vedere obiectivele din Planul Național de Redresare și Reziliență cu privire la necesitatea reducerii distorsiunilor și stimulentelor fiscale, luând în considerare necesitatea efectuării unor corelări în vederea asigurării aplicării unitare a reglementărilor fiscale cu privire la impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii, [...] luând în considerare că neadoptarea măsurii privind eliminarea facilității de exceptare de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care au calitatea de pensionari pentru veniturile din pensii care depășesc 4.000 de lei ar conduce la menținerea situației actuale privind fondurile insuficiente de care dispune bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate în contextul crizei sanitare actuale determinată de situația epidemiologică din România generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.“ ...
Sursa oficială ↗