Decizia CCR nr. 576/2022Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.11.2022 · dosar 1.913/114/2019
Punctul 15
15. Se mai susține că art. 5 lit. jj) din Codul administrativ încalcă prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) și ale art. 115 alin. (6) din Constituție, precum și principiul egalității de tratament juridic în exercitarea dreptului de acces neîngrădit la justiție, în măsura în care se interpretează în sensul că actele individuale de salarizare ale funcționarilor publici sunt acte emise „în regim de putere publică“. În această interpretare, prevederile legale criticate afectează exercitarea dreptului de acces la justiție al funcționarului public, comparativ cu angajații care nu sunt funcționari publici, care beneficiază de un regim juridic procesual mai favorabil la soluționarea conflictelor de muncă privind drepturi salariale. ...
Sursa oficială ↗