Decizia CCR nr. 564/2022Punctul 11

11. Judecătoria Medgidia consideră că excepția este neîntemeiată. Nu se încalcă principiul egalității în drepturi și nici dreptul la un proces echitabil al părților, deoarece acest drept al instanței de a verifica, în fiecare caz în parte, în funcție de circumstanțele concrete ce pot fi constatate, dacă a survenit îndreptarea conduitei persoanei condamnate, ca urmare a executării unei părți din pedeapsa penală privativă de libertate dispusă în privința sa în cadrul unui penitenciar, corespunde însuși scopului instituției liberării condiționate. Aceasta presupune acordarea, în favoarea anumitor persoane condamnate, care au executat o parte din pedepse în stare de detenție, a dreptului de a executa părțile rămase din respectivele pedepse în stare de libertate, cu respectarea anumitor obligații, expres prevăzute de legiuitor, în situația îndeplinirii anumitor condiții, care sunt, de asemenea, prevăzute prin lege. Liberarea condiționată nu este un drept absolut al persoanelor condamnate, ci unul a cărui acordare depinde de îndeplinirea condițiilor anterior referite, printre care și cea criticată de autorul excepției, cerință ce nu poate fi verificată decât de către organele judiciare. Prin urmare, legiuitorul a consacrat, în acest caz, dreptul judecătorului de apreciere cu privire la îndeplinirea condițiilor referitoare la liberarea condiționată, drept care se înscrie în marja sa de apreciere, in concreto, a situației persoanelor condamnate. Acest aspect nu este de natură a crea discriminare între persoanele condamnate care solicită liberarea condiționată, textele criticate aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normelor juridice supuse controlului de constituționalitate. De altfel, o eventuală enumerare de către legiuitor, în cuprinsul textului criticat, a tuturor elementelor care să convingă instanța că persoana s-a îndreptat și se poate reintegra în societate, în sensul realizării scopului pedepsei penale, nu este practic posibilă. ...