Decizia CCR nr. 570/2022Punctul 19
Punctul 19
19. Astfel, apreciază că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate privind încălcarea art. 11 alin. (1) , a art. 20 și a art. 23 alin. (1) din Constituție, a art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Săvârșirea cu intenție a unei noi infracțiuni, după amânarea aplicării pedepsei, în condițiile prevăzute de art. 88 alin. (3) din Codul penal, constituie o ignorare a obligației legale stabilite persoanei supravegheate și a beneficiului acordat acesteia de îndreptare fără aplicarea unei pedepse și reprezintă o consecință a comportamentului său necorespunzător. Nerespectarea interdicției de săvârșire a unei noi infracțiuni demonstrează ineficiența amânării aplicării pedepsei, iar soluția juridică criticată, referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei și implicit la aplicarea dispozițiilor privind concursul de infracțiuni pentru pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune, reprezintă opțiunea legiuitorului, conform politicii sale penale. Invocă în acest sens și considerentele care au fundamentat Decizia Curții Constituționale nr. 70 din 29 ianuarie 2019. ...
Sursa oficială ↗