Decizia CCR nr. 561/2022Punctul 2

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.11.2022 · dosar 528/104/2018
Punctul 2
2. Dezbaterile au avut loc la data de 5 iulie 2022, cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu, Curtea dispunând conexarea dosarelor nr. 1.445D/2019 și nr. 3.405D/2019 la Dosarul nr. 1.321D/2019, având în vedere obiectul acestora. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în temeiul art. 57 și al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunțarea pentru data de 22 septembrie 2022. La acea dată, constatând că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, Curtea, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 și al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr. 6/2012, a amânat pronunțarea pentru data de 12 octombrie 2022 și apoi, pentru același motiv, pentru data de 9 noiembrie 2022 și data de 17 noiembrie 2022, când a pronunțat prezenta decizie. ...
Sursa oficială ↗