Decizia CCR nr. 521/2022Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.11.2022 · dosar 2.346A/2022
Punctul 16
16. Examinând obiecția de neconstituționalitate, Curtea reține că verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a acesteia trebuie realizată prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanța constituțională, precum și a obiectului controlului de constituționalitate. Dacă primele două condiții se referă la regularitatea sesizării instanței constituționale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competență, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre acestea are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiții (Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38, sau Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27). ...
Sursa oficială ↗