Decizia CCR nr. 522/2022Punctul 33

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.11.2022
Punctul 33
33. Pentru a se evita ocuparea pe perioadă nelimitată a unui loc în colegiu de aceiași judecători, se impune limitarea mandatelor membrilor aleși ai colegiului, astfel încât toți judecătorii să fie încurajați și motivați să participe la luarea deciziei. Tot astfel, se evită crearea unor centre de decizie motivate de interese părtinitoare. De asemenea, față de o reprezentativitate de 1/3, una de 1/5 este firavă, neproporțională și nejustificată, concentrând, în cadrul mai multor instanțe, puterea executivă și decizională în mâinile unei singure persoane. Forma legii anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prevedea că numai în situația unor instanțe (judecătorii/tribunale specializate) cu un număr de 3 judecători sau mai mic atribuțiile Colegiului se exercitau de președintele instanței. Menținerea modificării aduse prin Legea nr. 207/2018 nu își are nicio justificare în a elimina un organ ales democratic. ...
Sursa oficială ↗