Decizia CCR nr. 522/2022Punctul 93

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.11.2022
Punctul 93
93. Referitor la art. 15 alin. (1) din lege arată că textul criticat are o redactare care permite stabilirea intenției de reglementare a legiuitorului la adoptarea prevederilor normative în discuție. Dispoziții cu o redactare identică normei criticate au fost introduse în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară în anul 2005, prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aceasta prevăzând că ședințele de judecată urmau să se înregistreze de la data de 1 iulie 2006. În redactarea normei în discuție, legiuitorul a avut în vedere două variante posibile de îndeplinire a obligației de înregistrare a ședințelor de judecată, una cu valoare minimală (înregistrarea audio) și una cu valoare maximală (înregistrarea video), fiind indicată posibilitatea de a alege între cele două alternative. Întrucât rațiunea normei a fost aceea de instituire a cadrului necesar care să permită verificarea respectării obligațiilor impuse în sarcina instanței cu privire la notarea aspectelor în legătură cu desfășurarea procesului, rezultă cu claritate faptul că, în înțelesul normei, înregistrarea video trebuie să asigure nu doar înregistrarea imaginii, ci și a sunetului. ...
Sursa oficială ↗