Sari la conținut

Decizia CCR nr. 522/2022Punctul 180

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
09.11.2022

180. În ceea ce privește prevederile art. 93 din lege, se susține că acestea afectează independența și activitatea Direcției Naționale Anticorupție, întrucât se elimină prevederea din legislația în vigoare potrivit căreia Direcția Națională Anticorupție este independentă în raport cu instanțele judecătorești și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice, fiind înlăturată, totodată, și independența de natură financiară pe care aceste structuri ar trebui să o aibă. Se mai susține că prin legea supusă controlului de constituționalitate s-ar fi putut corecta problemele generate de Legea nr. 49/2022 prin care a fost desființată formal Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ), probleme semnalate prin avizul Comisiei de la Veneția nr. 1.079/21 martie 2022, emis ulterior adoptării legii menționate. Autorii sesizării se referă în primul rând la afectarea nejustificată a competenței Direcției Naționale Anticorupție prin preluarea competenței de anchetare a magistraților și atribuirea ei unor procurori „anume desemnați“. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie