Decizia CCR nr. 520/2022Punctul 166
Punctul 166
166. Cu privire la criticile aduse art. 188 alin. (4) din lege se invocă Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, prin care Curtea Constituțională a statuat că numirea, promovarea și evoluția carierei de magistrat a judecătorilor și procurorilor militari se fac în aceleași condiții ca și în cazul magistraților de la celelalte instanțe judecătorești și parchete. Singura condiție suplimentară pe care trebuie să o îndeplinească înainte de a fi numiți este acea de a deveni militar activ în cadrul Ministerului Apărării Naționale. Aceasta însă nu înseamnă relații de subordonare pe planul îndeplinirii atribuțiilor ce le revin magistraților. Magistrații militari beneficiază de toate drepturile și au toate obligațiile prevăzute de lege pentru judecători, respectiv pentru procurori. Astfel, avizul conform al Ministerului Apărării Naționale nu reprezintă o imixtiune a puterii executive în activitatea puterii judecătorești, ci o condiție suplimentară solicitată pentru numirea în funcția de judecător sau procuror militar. Această condiție rezidă într-o situație prealabilă obiectivă, constând în natura cauzelor și calitatea părților care sunt implicate în actul de justiție înfăptuit de judecătorii și procurorii militari. În consecință, art. 188 alin. (4) din lege nu încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3) și (4) , ale art. 124 alin. (3) , ale art. 125 alin. (2) și ale art. 131 din Constituție. ...
Sursa oficială ↗