Decizia CCR nr. 492/2022Punctul 4
Punctul 4
4. Cu privire la motivele de neconstituționalitate extrinsecă se arată că la Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, au fost adoptate o serie de amendamente care nu au fost puse și în discuția Senatului și care au condus la o configurație diferită semnificativ între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului; mai mult, se subliniază că au fost discutate, în realitate, două proiecte de lege total diferite din perspectiva conținutului. Astfel, în timp ce la Senat se discuta despre posibilitatea de modificare a limitelor ariilor naturale protejate pentru hidrocentrale, la Camera Deputaților au fost eliminate amendamentele, iar discuția s-a axat pe posibilitatea de a construi hidrocentrale în arii naturale protejate, așadar, la activitățile permise în aceste arii, eliminându-se Senatul din procesul legislativ. Se subliniază că legea astfel adoptată nu a fost întoarsă la Senat pentru a se discuta amendamentele aduse la Camera Deputaților. În varianta finală a legii votate a fost eliminată forma votată în Senat, care stabilea posibilitatea modificării limitelor ariilor protejate, și s-a prevăzut direct în lege că obiectivele respective sunt în totalitate de interes public major și de siguranță și securitate națională, fără să se mai reglementeze o procedură specială de modificare a limitelor ariilor protejate. Se mai indică o altă diferență de redactare între cele două forme, respectiv aceea că în redactarea adoptată de Senat aplicabilitatea legii viza proiectele adoptate înainte de 2007, pe când în cea adoptată la Camera Deputaților sunt vizate proiectele executate/realizate în procent de 60% până la 1 mai 2022. Astfel, formele legii adoptate de cele două Camere nu relevă numai deosebiri majore de conținut juridic între acestea, ci legea adoptată de Camera Deputaților este o cu totul altă lege decât cea adoptată de Senat. ...
Sursa oficială ↗