Decizia CCR nr. 481/2022Punctul 26
Punctul 26
26. Următoarele alineate ale art. 158, care fac obiectul controlului de constituționalitate, consacră competența Casei Naționale de Pensii Publice și a caselor de pensii teritoriale de a verifica legalitatea actelor de încadrare în grupele superioare de muncă. Dispozițiile alin. (6) sunt clare în sensul în care acest control vizează „respectarea legislației în domeniu“, iar această legislație este cea de la data la care salariatul a desfășurat activitatea în una dintre grupele superioare de muncă a căror recunoaștere o solicită. Astfel, textul de lege menționează "documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001“. În situația în care, ca urmare a verificărilor prevăzute la alin. (6) , se constată încălcări ale legislației privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverințelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiții normale de muncă. ...
Sursa oficială ↗